Scroll Top

Anxietatea funcțională înaltă

Ce este anxietatea funcțională înaltă?

O persoană cu anxietate funcțională înaltă poate fi imaginea succesului. S-ar putea să ajungi la muncă mai devreme decât restul, îmbrăcat impecabil, cu părul frumos aranjat. Colegii pot spune că ești implicat și dedicat job-ului tău – că nu ai ratat niciodată un termen limită și că de fiecare dată ai dus la bun sfârșit o sarcina dată. Și pe lângă asta, ești întotdeauna dispus să îi ajuți pe ceilalți când ți se cere, iar programul tău social este, de asemenea, ocupat și plin de activități.

Ceea ce alții s-ar putea să nu știe (și ceea ce poate că nu ai împărtășit niciodată) este că, sub carcasa exterioră aparent perfectă, te zbați în tumultul constant al anxietății. Este posibil să fi fost energia nervoasă, teama de eșec și frica de a dezamăgi pe alții cele care te-au condus spre succes. Deși ai nevoie cu disperare de o zi liberă de la job pentru a te aduna, de multe ori ți-e prea frică să suni la muncă și să anunți că te simți rău. Nimeni nu ar crede vreodată că ceva nu este în regulă, pentru că întotdeauna te-ai prezentat ca fiind bine.

Caracteristici pozitive

Potențialele plusuri ale anxietății funcționale înalte se pot regăsi în rezultatele și succesele pe tale. Din exterior, poți părea foarte realizat în muncă și în viață. Caracteristicile persoanelor cu anxietate funcțională ridicată care adesea sunt considerate pozitive, includ:

  • Personalitate sociabilă (e fericită, face glume, zâmbește, râde)
  • Punctualitate
  • Organizare (liste, planificări)
  • Performanță înaltă
  • Orientare spre detalii
  • Ordonat și îngrijit
  • Activ
  • Dornic să îi ajute pe cei din jur
  • Din exterior se vede calm și adunat
  • Pasionat
  • Loial în relații

Caracteristici negative

În cazul anxietății funcționale înalte, cel mai adesea există o luptă sub acel voal al succesului. Caracteristicile anxietății funcționale înalte pot fi percepute de ceilalți ca fiind „drăguțe” sau doar ca parte a personalității tale. În realitate, aceste atribute sunt dirijate de anxietatea subiacentă. Alte caracteristici ale anxietății funcționale înalte sunt interne și există p

osibilitatea să nu fie niciodată observate de cei din jur – deși ele îți provoacă un mare stres.

Câteva dintre caracteristicile negative ale anxietății funcționale înalte sunt:

  • Tendința de a le face pe plac celor din jur (teama de a-i îndepărta sau dezamăgi pe cei din jur sau teama de a fi un prieten/soț/angajat „rău”)
  • Ticuri nervoase (mușcatul buzei, jucatul cu părul)
  • Nevoia de a face lucrurile în mod repetat (număratul scărilor)
  • Ruminații (persistența ideilor pe o temă fixă)
  • Nevoia de reasigurare (cererea unor direcții în mod repetat)
  • Procrastinare (amânarea sau întârzierea începerii execuției unei sarcini)
  • Evitarea contactului vizual
  • Gândire negativă și tendința de a rememora greșelile din trecut („Ce ar fi fost dacă?”)
  • Inabilitatea de a spune „Nu”, având întotdeauna un program supraîncărcat, fiind în mod constant ocupat
  • Insomnie
  • Cei din jur cred despre tine că ești „greu de citit” (lipsit de emoție, rece)
  • Incapacitatea de a te „bucura de moment” (inabilitatea de relaxare și de trăire în momentul prezent)
  • Te simți intimidat de viitor
  • Tendința de a te compara cu alții
  • Oboseală fizică și psihică

Susceptibilitate pentru abuzul de alcool, substanțe, mâncare ca metodă nesănătoasă de a face față

Ce duce la anxietate funcțională înaltă?

La momentul actual, există puține cercetări pe tema anxietății funcționale înalte. Însă, conform legii „Yerkes-Dodson” știm că există un nivel optim de anxietate (nici prea scăzut, nici prea mare) care alimentează performanța – nivelurile moderate ale anxietății acționează ca motivatori ai performanței și o sporesc, în timp ce nivelurile prea mari ale anxietății produc inhibiție și alterează performanța.

IQ-ul poate juca, de asemenea, un rol în cât de bine funcționează persoanele cu anxietate în muncă și în viața de zi cu zi. Un studiu din 2005 a arătat că managerii financiari cu niveluri ridicate de anxietate erau cei mai buni din domeniul lor profesional – atâta timp cât aveau și un IQ ridicat.

Variante de tratament

Dacă nu ai fost diagnosticat niciodată cu o afecțiune psihică, cum ar fi anxietatea, dar te identifici cu simptomele sau caracteristicile enumerate mai sus, discută cu medicul tău, care îți poate oferi asistență și te poate îndruma spre un profesionist din domeniul sănătății mintale, pentru o evaluare de specialitate.

Mulți oameni cu anxietate sau cu o tulburare de anxietate (de exemplu, tulburarea de anxietate generalizată sau tulburarea de anxietate socială) apelează la opțiuni de tratament eficiente, cum ar fi psihoterapia individuală, tratamentul medicamentos, tehnicile de mindfulness sau utilizarea lor combinată cu scopul de a spori eficacitatea tratamentului.

Un gând de rămas bun

Anxietatea funcțională înaltă este o sabie cu două tăișuri. Poate că acum simți teamă când te gândești să renunți la ceva care pare că face parte din personalitatea ta, însă e important să știi că nu ești nevoit să trăiești cu anxietatea „în secret” pentru a reuși și a avea succes în viață. Continuă să te folosești de atributele tale pozitive dobândite în urma obiceiurilor pe care le-ai dezvoltat și încearcă să renunți la tensiunea și lupta interioară pe care ți le provoacă anxietatea. Observă-te cu blândețe și dă-ți voie să împărtășești și cu cei din jur adevăratele tale sentimente, pentru a putea face din experiența vieții și a lumii din jurul

tău una mai autentică.

 

Bibliografie și webografie:

https://www.verywellmind.com/what-is-high-functioning-anxiety-4140198#what-it-looks-like

Teigen, K. (1994). Yerkes-Dodson: A Law for all Seasons. Theory & Psychology – THEOR PSYCHOL, 4, 525-547.