Scroll Top

Traumele noastre personale sunt cele care modelează societatea noastră exterioară. Nu le poți separa, căci ele se împletesc

Sursă foto https://www.facebook.com/kinga.mihaly.75

Această lume este posesivă.

Te seduce să iei atitudine mereu; să fii de acord sau nu, să fii pentru ceva sau împotriva a ceva, să crezi sau să nu crezi în ceva. Această lume tânjește după atenția și energia ta și te determină să te angajezi voluntar. Nu contează dacă susții cu adevărat o anumită credință, fie ea politică sau nu. Atunci când ești angajat de lume, energia ta curge prin ea și astfel, tu devii o parte a acesteia. Te identifici cu ea.

Când vorbim despre acest lucru, mintea intervine rapid și aduce justificări: „Dar ar trebui să facem ceva …” sau „Dacă nu cred sau susțin ceva, nimic nu se va schimba vreodată”. Însă, indiferent dacă am reacționat sau nu, lucrurile nu s-au schimbat cu adevărat de-a lungul timpului. Tehnologia a evoluat, dar mintea umană și răspunsurile noastre emoționale au rămas aceleași. Rezultatul este că ne aflăm pe punctul de a ne auto-distruge.

Pentru a putea analiza o problemă atât de complexă, ar trebui să o privim în primul rând dintr-o micro-perspectivă.

Am menționat de mai multe ori că gândurile excesive, insistența de a afla „de ce?” cu privire la o anumită emoție, sentiment sau experiență, sau dorința de a rezolva sau de a scăpa de ele, sunt răspunsuri de disociere și nu ne vor ajuta niciodată să construim un pod care să unească locul în care ne aflăm cu cel în care ne dorim să fim. Acolo unde vrei să fii, din punct de vedere psihologic, este o iluzie și izvorăște din însăși durerea unde tu te afli și din incapacitatea ta de a întâlni acea durere în aici-și-acum.

Să ilustrăm acest lucru cu un exemplu:

Sufăr pentru că am fost abuzat/ă fizic și psihologic, iar durerea a rămas cu mine de-a lungul timpului. Am suprimat furia, prin urmare, sufăr ulterior de anxietate, depresie și auto-devalorizare.

Această parte, mai sus menționată, reprezintă esența suferinței umane. Mulți – dacă nu majoritatea dintre noi – trec prin asta la diferite niveluri de intensitate.

Traumele noastre personale sunt cele care modelează societatea noastră exterioară. Nu le poți separa, căci ele se împletesc.

Acum mă lupt constant cu simptomele mele de stres posttraumatic complex. Îmi spun că ar trebui să fiu mai asertiv/ă, să ies din asta, să iau măsuri și, atunci când eșuez, mă supăr pe mine. Mă auto-învinovățesc, mă simt rănit/ă și mă retrag din nou în singurătate până când depresia preia controlul. În al treilea rând, din când în când, aș putea face față și cu ajutorul comportamentelor adictive sau consumului de substanțe. Și, în final, aș putea să proiectez că, dacă aș avea suficienți bani, sau pe cineva, sau dacă lumea ar fi diferită ori aș putea măcar să înțeleg cauza suferinței mele, totul ar fi mai bine pentru mine.

Așadar, mintea mea evadează continuu și astfel își auto-menține propria stare printr-o reacție constantă și îmi spun mereu că ar trebui să fac ceva pentru că, dacă mă opresc, lucrurile vor fi și mai rele. Sunt blocat/ă în acest ciclu perpetuu al suferinței, aparent fără nicio cale de ieșire, prin încercarea de a depăși, de a evita, sau prin dorința de a forța schimbarea și de a scăpa de trecutul și emoțiile mele.

Schimbarea reală necesită o cu totul altă abordare. Necesită o disponibilitate de a-ți asculta durerea, de a deveni intim cu ea și o stare de non-dualitate în care nu alegi o extremă sau cealaltă; în care nu ești nici pe deplin identificat și devii suferința ta, nici unde respingi suferința și durerea ta.

Dacă asculți diferitele straturi ale stresului posttraumatic complex, simptomelor și disocierii, acest lucru te va ajuta să te conectezi la sursa durerii emoționale și, astfel, prin conținere și reziliență adecvate, vei începe să procesezi reziduul emoțional din interior. Prin urmare, vei începe să te vindeci și să integrezi. Trecutul va deveni o parte din trecut deoarece ai întâlnit în întregime reziduul emoțional și ai lucrat cu el.

Traumele noastre personale sunt cele care modelează societatea noastră exterioară. Nu le putem separa, căci ele se împletesc.

Atunci când avem de-a face cu lumea exterioară, se poate aplica o abordare similară.

Va exista întotdeauna un guru cu cele mai noi metode de auto-îngrijire sau un politician care promite schimbări despre cum putem realiza orice ne dorim. Ar fi ușor să pici în plasă dacă ești în suferință și speri la eliberare.

Este nevoie de mult mai multă muncă pentru a putea observa non-dualist – la fel și pentru a lucra cu stresul posttraumatic și pentru a-ți stabili clar limitele cu privire la locul în care vrei să trăiești, persoanele pe care vrei să le ai aproape și ce informații îți dai voie să preiei.

Este o muncă grea – să-ți modelezi viața în conformitate cu o paradigmă care nu se bazează pe învechit, iar acest lucru se aplică atât universului tău interior și anume – modalităților prin  care te-ai confruntat cu reziduurile tale emoționale, precum și cu lumea în general, iar cele două vin la pachet.

Această lume este alcătuită dintr-un amestec de atâtea realități definite de credințele, convingerile și alegerile fiecăruia dintre noi. Dacă înțelegi cu adevărat acest lucru, atunci știi că realitatea ta este exact asta; ea este alcătuită din convingerile, experiențele și alegerile tale.

Prin urmare, poți fi mai flexibil/ă, punând întotdeauna la îndoială natura realității tale și invitând schimbarea.

Depinde de tine să vrei să rezonezi cu o altă paradigmă și să aduci astfel o altă realitate, o altă posibilitate de a fi. Va fi responsabilitatea ta și numai tu ești răspunzător/e.

Sursa: Roland Bal

Leave a comment

You must be logged in to post a comment.